Dolce si un pic din lumea mare!

Luna aceasta am fugit pana la mare..pentru ca ne-a apucat un dor tare – tare de mirosul si muzica ei 🙂 Am ales Slovenia pe principiul: tara mica, linistita, cocheta, aranjata, dichisita si ne-a surprins in cele mai frumoase moduri posibile, incepand inca de la capitala Ljubljana, un oras care respira intru cu totul alt ritm, exact pe gustul nostru: environment friendly, cu un centru vechi complet restaurat, plin de pietonale, piatete frumoase, terase, promenade, piste de biciclete cat vezi cu ochii, castele si dragoni, belvedere, un oras in toata blandetea si splendoarea lui. Intr-una dintre dimineti ne-am rasfatat la o cafenea pe malul Ljubljanicei – „Cacao” (o regasiti in Ljubljana, Portoroz si Praga) careia vreau sa ii fac reclama pentru ca are niste produse minunate de cofetarie, tot felul de smoothie-uri si fresh-uri si limonade si sucuri santoase si o cafea dementiala :). Si de aici am venit inapoi in tara cu ceva ;).IMG_20160508_101627 (2)Apoi am trecut din dragalasa urbe direct inspre Alpii Sloveni, la Lacul Bled considerat a fi unul dintre cele mai romantice lacuri ale Europei, unde mi-am luat gura de liniste, de respiro, de aer curat, de visare…intr-o plimbare lunga de vreo 12 km in jurul lacului exemplar amenajat. Era devreme..si aproape numai noi…in osmoza perfecta cu peisajul. Pentru cei interesati, Hotelul Park din Bled detine reteta originala a Cremsnitului- Kremna Rezina, reteta dezvoltata la superlativ, de peste 50 de ani, de bucataria acestui hotel si pe probate( doar credeti ca m-am putut abtine?!) a fost cel mai bun Cremsnit mancat ever!13217477_1336354166391590_9180403204014179771_oCSC_0863

Si de la munte am coborat cu viteza emotiilor inspre mare, in renumitul Portoroz – portul trandafirilor- o statiune cocheta cu hoteluri bune, cazinouri si o minunata promenada lunga de vreo 4 km care ne-a dus la tinta finala a calatoriei noastre si anume oraselul de basm Piran, unde s-a nascut unul dintre cei mai renumiti violonisti ai lumii: Giuseppe Tartini. Piran, orasul care mi-a furat sufletul intr-o seara de april’ cand dupa vizionarea unor fotografii am exclamat cu jind „acolo mergem in primavara aceasta ca sa ne imbatam a mare!!!”

Si totusi ce am adus bun din Ljubljana?! 🙂 Un DOLCE GRANDE in the jar! 😉 De influenta italiana 🙂 Usor, dulce, savuros, fresh, tare..o nebunie, ce mai!!! Completat pe alocuri, daca nu chiar mai mult, cu note personale (pentru ca am dedus doar prin degustare ce continea)

DSC_0960

Ingrediente:

  • 240 gr biscuiti
  • 75 gr unt
  • 250 gr de mascarpone
  • 200 ml smantana lichida pentru frisca
  • zahar cca 200 gr (depinde de gust)
  • 2 galbenusuri
  • 2 albusuri
  • un praf de sare
  • 100 ml de smantana lichida dulce pentru gatit
  • 50 ml apa
  • vanilie
  • capsuni (se pot folosi si alte fructe)
  • fulgi de migdale

Se sfarama in chopper biscuitii si se adauga 50 gr de unt topit pentru a se crea crumble-ul si se tapeteaza fundul recipientului pe care il folositi (in cazul meu borcanas si cupa-pahar). Crema de mascarpone se bate cu mixerul si se aduga 100 gr de zahar si vanilia. Separat se bate frisca, apoi galbenusurile cu inca o lingura de zahar si separat albusurile. Cu mixerul incorporam in crema de mascarpone galbenusurile si apoi cu un tel, folosind miscari lente (pentru a pastra crema cat mai pufoasa) incorporam albusurile batute si la final frisca. Caramelul (nota personala de care vorbeam mai devreme) il facem pe foc, prin topirea a 100 gr de zahar cu 50 gr de apa, lasam sa fiarba cam 10 minute la foc mic pana incepe sa se inchida la culoare (atentie sa nu il ardem), adaugam praful de sare, 25 de grame de unt si eu am ales sa pun si 2 linguri de unt de migdale pentru nota sarata a caramelului si a iesit o minunatie. La final adaugam in timp ce mixam cu grija si smantana lichida. Turnam caramelul peste biscuiti si lasam sa se raceasca, apoi adaugam crema. Lasam la frigider pentru minim 6 ore si la servire adaugam capsunii si fulgii de migdale sau ce mai considerati voi potrivit!

Enjoy! Si daca il veti servi dimineata, ca mine, ziua voastra va fi de cel putin 10 ori mai frumoasa! 😉 DSC_0952

Of life, carrots and birthday cakes!

Am sarit aici peste luna celor 33 de primaveri 🙂 si am lasat in urma un foarte varatec April, destul de tulbure in esenta lui.. Un fel de luna obligatorie a mea in care am avut niste dispute mai intense cu sanatatea  si ca o incapatanata ce sunt cred ca am biruit situatia cu bine :). Pana la urma latinii aveau mare dreptate nu?! Mens sana in corpore sano! Totul vine din materia noastra cenusie: toate gandurile, toate senzatiile, toate dezechilibrele, toate fericirile, toate fricile, tristetile, aplecarile, veseliile, sanatatea…tot tot!!! Ele vin din launtrul nostru…de aceea sa nu lasam niciodata perdeaua de intuneric  sa coboare peste noi, sa ne inchida zambetul intr-un colt al existentei noastre. Lesson learned, asa ca mi-am promis ca finalul lui april va fi cu multi oameni dragi, departe de umbre, cu arome coapte, rasfatate, delicioase si inflorate, cam dupa cum se vede 🙂

 

DSC_0619

Si atunci la 33 de anisori mi-am facut cadou un CARROT CAKE home made 🙂 primul de altfel si vocile au soptit ca ar fi fost si foarte foarte foarteeee bun 🙂 si imi amintesc haios cum pana acum ceva vreme imi repugna cu desavarsire ideea morcovului intr-o prajitura 🙂 Oricum experienta prezenta nu a fost lipsita de aventuri. E clar ca inca nu stiu sa aproximez cum trebuie cantitatile si mi-am zis „hmmm tortul acesta la 13 persoane nu va ajunge”, dupa ce l-am analizat, reanalizat si taiat virtual in felii imposibile, a dat cu virgula bineinteles…asa ca  am mai facut un tort ca sa fie doua si suficiente :)) si cred ca am primit niste semne pe usa din dos pentru ca in momentul in care am ajuns la prepararea cremei cu mixerul…am scapat ustensila de la inaltime direct pe gresie si l-am cam facut bucati :). Prima reactie…aoleu crema! Apoi aoleu mixerul…si abia apoi..aoleu gresia..o fi ramas intreaga?! :)) Si asa, am primit cadou, printre altele, si un mixer nou 🙂

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 300 gr de faina
  • 300 gr zahar brun
  • 5 mere decojite
  • 2 linguri de ulei
  • 1 plic de praf de copt
  • 1 lingurita bicarbonat de sodiu
  • scortisoara dupa gust
  • un pumn, doi, trei 🙂 de nuci caramelizate
  • 1 varf de sare
  • 4 morcovi medii rasi
  • esenta de vanilie

Pentru crema:

  • 500 gr de crema Mascarpone ( sa fie branza nu? 🙂 )
  • 2 cutiute de frisca lichida cu 35% grasime
  • 3-4 linguri de zahar (in functie de cat de dulce doriti)
  • 2 pastai de Vanilla Bourbon

Compozitia pentru blat se amesteca cu un tel incepand cu mixarea merelor facute piure impreuna cu zaharul, cu esenta de vanilie, scortisoara, varful de sare pana se omogenizeaza, apoi se incorporeaza faina cu praful de copt, se introduc morcovii rasi si la final nucile caramelizate pe care eu le-am stropit si cu niste sirop de artar.  Se asaza compozitia in 2 forme rotunde de copt cam de 25 cm diametru, pe care punem hartie de copt si le dam la cuptorul preincalzit la 175 grade pentru 40-60 de minute in functie de puterea cuptorului. Apoi facem manevra „scobitoarea” 🙂 si il scoatem la racit pana pregatim crema. Crema este foarte rapida si usoara: batem frisca separat, Mascarpone separat, apoi le mixam impreuna cu zaharul si vanilia. Imbracam foile de blat complet in crema 🙂 Pentru un gust racoritor si pentru a se imbina aromele trebuie tinut la rece in frigider aprox. 5 ore. Am folosit pentru decor nuci caramelizate si sirop de artar.

Pentru doritori: inca mai este!!! 🙂 Enjoy!

P.S. Concluzia a fost ca era de-ajuns un singur tort 😉 si ca niste oameni frumosi mi-au facut ziua de milioane!!!

 

weekend in ritm de peanut butter :)

Voi ignora faptul ca weekendul acesta este un weekend al muncii cu multe ore lucrate pana tarziu in noapte, cu mult zumzet, cu mult prea multi oameni, cu foi care zboara, cu vacante care se perinda doar pe la urechi nu si prin suflet 🙂

In general ele, weekendurile, se anunta cald si molcom, ritmul miocardic se regleaza subtil, aproape insesizabil, diminetile sunt mai dense si mai deschise..totul este mai tare..aerul, muzica, spectacolul strazilor, culorile, oamenii 🙂

Tocmai de aceea, astazi, ne incepem weekendul, chiar daca sarbatorit prin munca, cu un amestec delicios de dulce cu sarat adunat intr-un Peanut Butter Cheescake:

CSC_0586

Ingrediente:

  • 280 gr de biscuti digestivi combinati cu biscuiti de cacao si crema de vanilie
  • 75 gr de unt gras
  • vanilie, vanilie, vanilie de 3 ori vanilie 🙂
  • o cutie de mascarpone ( de 250 de gr)
  • 200 ml de smantana dulce lichida din lapte pentru frisca
  • 100-150 gr de zahar- depinde de cat de dulce doriti
  • 2 batoane de ciocolata cu arahide ( ex Snickers) taiate bucatele
  • 3-4 linguri sanatoase de unt de arahide ( la Billa se gaseste un unt de arahide foarte bun cu multe arahide in interior)

Se macina biscuitii, se adauga untul topit si se aseaza in forma, se mixeaza crema mascarpone cu zaharul, vanilia si untul de arahide, apoi se adauga cu ajutorul unui tel frisca batuta in prealabil (inainte de a o bate ea se tine la rece) pentru a avea o consistenta cat mai pufoasa si cremoasa :); se rasfira bucatile de baton de ciocolata in interiorul cremei si apoi se adauga in forma, ornand dupa preferinte si se da la frigider cam 12 h:)

Usor, contrastant si foarte gustos!!! S-avem un weekend bun!

 

 

Timp sarat!

Weekend-urile…cele mai fluide fantasme, se lasa vanate, adulate, ravnite..vin greu si se termina usturator de repede. La mine incep intotdeauna cu „NU am timp”, exista o disperare viscerala in mine, o tulburare cumplita…cum as putea sa imi traiesc viata doar in 48 de h?! Cum as putea avea timp pentru odihna, pentru respiro, pentru atributiile casei, pentru relaxare, pentru un film, pentru o plimbare, pentru citit, pentru familie, pentru prieteni, pentru cumparaturi, pentru visat, pentru gatit?! Cum incap toate aceste lucruri intr-un ghemotoc minuscul de secunde?! Am invatat sa ma mint..sa imi spun ca cele 48 de h sunt de fapt atemporale, timpul exista numai pentru ca l-am incadrat noi in niste unitati…in rest…totul e relativ…Pana si noi cu trecerea noastra prin lume, suntem doar o granula de nisip din tarmul unei mari…Si pentru ca veni din nou vorba de mare, rasfatul din acest weekend a fost o supa crema usoara de praz si somon 🙂

CSC_0560

Ingrediente:

  • o bucata de praz pana la partea verde
  • 4 cartofi
  • unt sau ulei de masline
  • un morcov
  • 200 ml smantana lichida
  • 2 lingurite amestec de condimente si legume uscate
  • 200 gr somon fume
  • o lime (sucul)
  • un varf de lingurita de oregano
  • piper
  • crutoane ( de preferat facute in casa, la cuptor cu unt si mirodenii)

Se pune pe foc prazul cu untul, piperul, condimentele pana prinde luciu, apoi punem cartofii taiati cubulete cu morcovul si 1,5 l de apa lasand toate aceste ingrediente sa fiarba. Cand au fiert, le mixam pana obtinem crema, la care adaugam treptat smantana lichida, oregano-ul, zeama de la lime si apoi somonul si mixam din nou. Am adaugat la servire crutoanele. S-aveti pofta 😉

Si daca credeti ca dorul de mare trece asa de usor…va inselati. 🙂 Dar macar am adus putin verde de primavara la noi pe masa si am lasat ferestrele larg deschise pentru un aer tare si proaspat dintr-un weekend in care invat ca trebuie sa AM TIMP!

CSC_0561CSC_0562

 

 

Easy like Sunday Mornings…

…era o Duminica, matinala si proaspata, in care coboram, cum povesteam la inceput, din Anacapri. Imi anchilozasem incheieturile in gradina Vilei de la San Michele ( unde Axel Munthe si-a scris celebra Carte) care se rasfira prafos si verde pe deasupra marii. Ma ratacisem intentionat acolo pentru a mai poposi in bratele unei interzise margini de stanca de unde respiram lumea cu alte demente. Accentul napoletan al baietilor care bateau mingea in piateta capitalei insulare inca imi rasuna in minte…cu o dulceata grav adolescentina a amorului italian…Eram indragostita nebuneste de insula, de vinurile zonei din vita crescuta la poale de  Vezuviu…Era atat de demult si iubeam atat de multe lucruri si ma chinuiau atat de multi demoni si ingeri si semizei fara de cap, fara de aripi…dar cel mai tare ma fascina parfumul lamailor. Intra ca un viol, prin toti porii, se revarsa prin porti, prin ziduri, prin ferestre, din pamant, din brizele alergate ale marii, din ochii batranilor, toate zilele si toate noptile insulare erau creionate in uleiul acela lamaios si parfumat care ne ungea pielea, acru, ascutit..organic….

Astazi este o alta Duminica…matinala si proaspata in care toate gandurile mele se intorc in urma cu 12 ani in acel Capri obsedant…cu ale lui lamai…

Si cum Duminicile au intotdeauna gust, de orice natura ar fi el..gustul odihnei, gustul cafelei, gustul unei carti bune, gustul amorului de printre asternuturi de canepa albe si tari…astazi Duminica mea are gust din nou de lamai…combinat usor cu migdale, ovaz, Crema de Turron, frisca, crema usoara de branza, unt si portocale..

Ingrediente blat: 

  • 250 gr biscuti cu ovaz
  • 100 gr unt
  • 3 linguri (pentru o aroma mai puternica chiar 4 :)) de lichior- eu am folosit de Nugat pentru ca are o savoare si o aroma aparte, dar puteti pune de la Limoncino, lichior de ou pana la Crema de Whiskey.
  • fulgi de migdale trasi putin pe foc pentru a oferi un gust caramelizat

Se macina biscutii, se adauga untul topit- se framanta pana se realizeaza bucatelele de crumble, apoi adaugam lichiorul si fulgii de migdale si asezam continutul tapetat intr-o forma de tort cu inel si dam la rece pana preparam restul ingredientelor.

Ingrediente crema branza:

  • 400 gr crema de branza ( eu am combinat Mascarpone cu Ricotta)
  • 100 gr zahar
  • 2 linguri de suc proaspat stors de lamaie si portocale rosii
  • vanilla bourbon- cat incape 🙂
  • 200 ml de frisca lichida batuta (sa fie din aceea buna din lapte/smanatana)

Se mixeaza toate impreuna pana obtinem o crema usoara, pufoasa pe care o asezam in forma, peste blatul de biscuiti si o dam la rece.

Ingrediente crema de lamaie:

  • coaja rasa de la 3 lamai si de la o portocala
  • 175 ml de suc proaspat stors de lamaie si portocale rosii
  • 3 oua (albus si galbenus)
  • 1 galbenus
  • 200 gr zahar
  • 100 gr unt gras 80%
  • un praf de sare

Se adauga sucul de citrice, coaja rasa, impreuna cu untul, praful de sare si cu zaharul intr-o craticioara pe foc mic si se amesteca usor pana la topire si omogenizare, se mixeaza seaparat ouale cu galbenusul suplimentar si se vor adauga treptat compozitiei continuand amestecarea cu ajutorul unui tel, incet, pastrand focul mic pana la ingrosare. Crema de lamaie nu trebuie sa fiarba, doar sa se ingroase. Se lasa la racit si cand este gata se aseaza in forma deasupra cremei de branza, niveland-o frumos. Recomandarea normala este de minim 4 h la frigider, eu as recomanda cel putin 14 ore pentru ca aromele sa se intrepatrunda, sa se intareasca cremele si sa se fragezeasca blatul de biscuiti. Trebuie doar sa va potoliti papilele gustative 🙂

Apoi se orneaza 🙂

…si acum ne miroase din ce in ce mai tare..a lamai si a verde!!!

DSC_0473DSC_0438DSC_0401san micheleDSC_0497

 

 

 

 

 

 

 

When life gives you lemons…

You don’t turn them into lemonade but…intr-un blog pe care cineva si l-a dorit cu ardoare de multa vreme…EU 🙂 Am evitat momentul initierii unui astfel de proiect pe cat de mult am putut, mai avand unul, pe care il abandonasem, pentru ca scriam in el proze scurte, lirice, ganduri care ma loveau de obicei prin trenuri, avioane, dupa momente depresive, in situatii limita, inainte sau dupa despartiri, esecuri de orice fel, scriam cu nebunie si pathos din bucuria scrisului, dar din amara tristete a lumii… Asadar, ACUM e momentul lui, pentru ca vocile mele din cap, cele multe de altfel, si vocile celor mai dragi apropiati, prieteni, colegi, familie etc au spus la unison hai sa te vedem! Iti place sa scrii, sa calatoresti, sa gatesti, iubesti fotografia. Esti talentata…

Da! Eram o talentata in ochii lor, dar o prea mare tematoare in ochii mei. Si da, mai stiu si ca toata lumea isi face blog, ca toata lumea calatoreste, ca toata lumea gateste si ca sunt nenumarate pagini de acest fel all over the Internet…

EU MA VOI PIERDE PRINTRE ELE!

Culmea este ca intentia mea este exact aceasta, sa ma pierd, sa imi pierd cumva urma printre lucrurile pe care le iubesc si care ma poseda pana la carne, care imi imbucura irisul, retina, sufletul, aparatul foto, papilele gustative, tot tactilul din mine!!! O pierdere frumoasa intr-o lume scoasa din claustrarile rutinei zilnice. Blogul acesta vine dupa o perioada sa ii spunem anapoda, asa cum imi este de altfel si firea…pe dos :), dupa temeri, oboseli, panici, moarte…O perioada in care nu mi-am mai gasit locul, in care am persistat in ideea ca sunt cea mai mare dezradacinata. Si e bine sa fii asa! E bine sa pulsezi sub tot cutanatul acesta uman! E bine sa nu fugi cand lumea te plezneste brutal, masochist si cand te incearca. E bine sa ai timp, sa fii prieten cu el, sa il respiri cu plamanii larg deschisi…

De ce un inceput „acru” despre lamai?! Pentru ca este doar un intro la ce va sa urmeze…si pentru ca nu imi va iesi din nari niciodata parfumul lamailor care se revarsau de prin curtile localnicilor si umbreau stradutele batute in piatra cubica, in timp ce coboram din orasul de sus, din Anacapri…

DSC_0391